Noutati

Legea Pensiilor a fost modificata: Varsta de pensionare, redusa si cu 13 ani

Camera Deputatilor a adoptat o initiativa legislativa care prevede reducerea stagiului de cotizare si a varstei standard de pensionare, pentru mai multe categorii de persoane.

Comisia pentru munca si protectie sociala a Camerei Deputatilor a votat favorabil o initiativa de modificare a Legii Pensiilor. Initial respinsa in Senat – ca prima camera sesizata, modificarea Legii Pensiilor a fost adoptata miercuri de Camera Deputatilor – care are calitate de for decizional.

Printre modificarile aduse legii se numara reduce stagiul de cotizare pentru mai multe categorii de persoane care au muncit in conditii speciale. De asemenea, va fi redusa si varsta standard de pensionare cu 13 ani, pentru anumite categorii.

„Pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel putin 25 de ani, in activitati in locuri de munca incadrate in conditii speciale (aviatie civila, siderurgie, subteran, risc radiologic, unitati de transport maritim si fluvial, foraj sonde de titei si gaze etc.) se reduce varsta standard de pensionare cu 13 ani si raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”, potrivit unui comunicat al Camerei Deputatilor.

Daca va fi promulgata de presedinte, de modificarile legii va beneficia si personalul artistic, a carui stagiu complet de cotizare se reduce la 25 de ani, fata de 30 cat este in prezent.De asemenea, toate pensiile recalculate vor beneficia de racalcularea pensiilor pe baza stagiilor de cotizare stabilite la data inscrierii/recalcularii pensiei sau a hotararilor judecatoresti.
In plus, proiectul prevede ca de reducerea stagiului de cotizare la 25 de ani sa beneficieze si persoanele inscrise la pensie dupa anul 2011, dupa cum se arata in comunicatul Camerei Deputatilor.

Sursa: www.fiscalitatea.ro

de Alina Georgiana Costache