Noutati

Atentie la contraventiile prevazute de Legea 12/1990

Legea 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati de productie, comert sau prestari de servicii ilicite prevede o serie de contraventii. Acestea pot fi constatate si sanctionate de catre:

– inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor;
– functionarii din aparatul de specialitate al primarului;
– organele Directiei generale antifrauda fiscala;
– organele controlului financiar si de personalul Politiei Romane, Jandarmeriei Romane si Politiei de Frontiera Romane.

Astfel, urmatoarele fapte reprezinta activitati de productie, comert sau prestari de servicii ilicite si constituie contraventii, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii incat sa fie considerate, potrivit legii penale, infractiuni:

• efectuarea de activitati de productie, comert sau prestari de servicii, dupa caz, fara indeplinirea conditiilor stabilite prin lege;
 
• vanzarea ambulanta a oricaror marfuri in alte locuri decat cele autorizate de primarii, consilii judetene sau prefecturi
 
• conditionarea vanzarii unor marfuri sau a prestarii unor servicii de cumpararea altor marfuri ori de prestarea de servicii;
 
• expunerea spre vanzare ori vanzarea de marfuri sau orice alte produse fara specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat;
 
• efectuarea de activitati de productie, comert sau prestari de servicii, dupa caz, cu bunuri a caror provenienta nu este dovedita, in conditiile legii. Documentele de provenienta vor insoti marfurile, indiferent de locul in care acestea se afla, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializarii. Prin documente de provenienta se intelege, dupa caz, factura fiscala, factura, avizul de insotire a marfii, documentele vamale, factura externa sau orice alte documente stabilite prin lege;
 
• nedeclararea de catre operatorii economici la organele fiscale, inainte de aplicare, a adaosurilor comerciale si a celor de comision;
 
• omisiunea intocmirii si afisarii, in unitate, la locurile de desfacere sau servire, de catre operatorii economici a preturilor si tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de preturi si tarife;
 
• neexpunerea la vanzare a marfurilor existente, vanzarea preferentiala, refuzul nejustificat al vanzarii acestora sau al prestarii de servicii cuprinse in obiectul de activitate al operatorului economic;
 
• acumularea de marfuri de pe piata interna in scopul crearii unui deficit pe piata si revanzarii lor ulterioare sau al suprimarii concurentei loiale;
 
• depasirea de catre orice operator economic a adaosurilor maxime stabilite prin hotarari ale Guvernului, la formarea preturilor de vanzare cu amanuntul;
 
• falsificarea ori substituirea de marfuri sau orice alte produse, precum si expunerea spre vanzare ori vanzarea de asemenea bunuri, cunoscand ca sunt falsificate sau substituite.

Aceste contraventiile se sanctioneaza cu amenda de la 500 lei la 5.000 lei in cazul persoanelor fizice si cu amenda de la 2.000 lei la 20.000 lei, daca sunt savarsite de persoane juridice.

De asemenea, bunurile care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea vreuneia dintre aceste fapte, daca sunt ale contravenientului, precum si sumele de bani si bunurile dobandite prin savarsirea contraventiei se confisca.