Achizitiile facute prin intermediul unui magazin online reprezinta un segment distinct in legislatia care stabileste modul in care se desfasoara aceste operatiuni. Vom vedea astfel cum se tine evidenta contabila si ce documente se intocmesc in cazul unui magazin online care efectueaza livrarea cu un curier rapid, iar banii se incaseaza in sistem ramburs.
Vom stabili daca magazinul e obligat sa intocmeasca factura si daca e necesar CNP-ul persoanei.
De asemenea, vom vedea cum se procedeaza cu bonul fiscal eliberat in momentul in care se primeste rambursul.
Pentru a desfasura acest gen de activitate trebuie sa aveti in actul constitutiv al societatii dvs., Codul CAEN 4791 ” Comert cu amanuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet”.
Trebuie sa tineti o evidenta de gestiune separata, va recomad sa tineti evidenta la pretul de cumparare, intrucat pe site-ul dvs. o sa aveti preturi care pot varia, folosind una din metodele de evaluare la iesirea din gestiune a stocurilor de la punctul 96 din Ordinul Nr. 1802/2014 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementarilor contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate:
– FIFO;
– CMP;
– sau LIFO.
In ceea ce priveste documentele de intocmit, in Normele metodologice privind intocmirea si utilizarea documentelor financiar -contabile (Ordinul 2634/2015)-Anexa 2 – regasiti documentele pentru bunurile de natura stocurilor.
Cu privire la documentele de vanzare, conform OUG 28/1999 actualizata privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice avem:
“Art. 1. – Operatorii economici care încaseaza, integral sau partial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amanuntul, precum ;i a prestarilor de servicii efectuate direct catre populatie sunt obligati sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
(2) Operatorii economici prevazuti la alin. (1), denumiti in continuare utilizatori, au obligatia sa emita bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale si sa le predea clientilor. La solicitarea clientilor, utilizatorii vor elibera acestora si factura fiscala.
Art. 2. – Se excepteaza de la prevederile art. 1 alin. (1) încasarile efectuate din urmatoarele activitati:
h) comertul cu amanuntul prin comis-voiajori, precum si prin corespondenta, cu exceptia livrarilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine si unitatile de alimentatie publica, pe baza de comanda.”
Intrucat dvs. va incadrati la art.2 – exceptii – deoarece folositi pentru livrarea marfii o firma de curierat, nu sunteti obligat sa eliberati bon fiscal.
La incasarea numerarului de la client (indiferent ca este persoana fizica sau persoana juridica) firma de curierat emite in nume propriu un formular adaptat de chitanta intitulat “chitanta-ramburs cont colector“, in care va mentiona in mod specific la rubrica “explicatii” din formular “ramburs la factura …. pentru expeditorul ….”.
Ulterior, pentru decontarea sumelor incasate de la clienti prin intermediul firmei de curierat se va emite o factura de decontare (cu o lista anexata a clientilor si sumelor achitate prin sistemul ramburs), cu mentiunea ca aceasta nu este obligatorie, ci optionala, asa cum se specifica si la pct. 31 alin. 3 din Normele metodologice date in aplicarea art. 286 alin. 4 lit. e din Codul fiscal.
In esenta factura nu este purtatoare de TVA si are rolul decontarii sumelor incasate de un operator economic de la terti in numele altui operator economic.
Intocmirea documentelor pentru incasarea propriu-zisa a sumelor inscrise in factura de decontare se realizeaza de societatea Dvs. in functie de modalitatea de incasare, respectiv chitanta (pentru numerar) sau extras de cont si ordin de plata (pentru virament bancar).
Asadar, la incasarea in numerar de la curier, trebuie sa emiteti chitanta pentru incasarea sumelor.
In concluzie, daca produsele vandute sunt livrate prin corespondenta cumparatorilor nu aveti obligatia sa detineti si sa utilizati aparate de marcat electronice fiscale insa va trebui sa emiteti facturi pentru fiecare persoana. Pentru incasarea sumelor de clientul – beneficiar al produselor Dvs. veti avea ca si document chitanta de la firma de curierat cu anexa clientilor incasati, sau Op-ul/extarsul de cont in cazul in care sumele au fost incasate prin banca.
La client nu trebuie sa ajunga un bon fiscal, intrucat acesta are ca document de plata chitanta -ramburs emisa de firma de curierat. Tocmai de aceea sunt exceptate livrarile prin curierat de la emiterea bonurilor fiscale. In cazul in care nu vi se comunica CNP-ul emiteti factura pe numele si prenumele persoanei fizice cu adresa acesteia, fara CNP.
Alte obligatii:
Conform art.2 din OP Ordinul ANPC 72/2010 “Toti operatorii economici care administreaza site-uri de vanzari, preluare comenzi on-line si/sau publicitate la produse si/sau servicii, la serviciile turistice, de comercializare de pachete de servicii turistice sau bilete de avion, inclusiv e-commerce (comert electronic), sunt obligati sa prezinte pe prima pagina a site-ului (home page) un link vizibil catre adresa oficiala de web a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (www.anpc.gov.ro), denumit PROTECTIA CONSUMATORILOR – A.N.P.C
Pagina de internet trebuie sa contina si informatiile de la art. 74 din Legea 31/1990 a societatilor comerciale cu modificari si completarile ulterioare respectiv:
– denumirea societatii, forma juridica (SRL);
– capitalul social
– sediu social
– numarul din Registru Comertului si Codul unic de inregistrare.
Sursa: fiscalitatea.ro
Raspuns oferit de specialistii www.portalcontabilitate.ro